TEME

Progres distructiv: Marx, Engels și ecologie

Progres distructiv: Marx, Engels și ecologie

De Michael Lowy

Ceea ce lovește din primele scrieri ale lui Marx este naturalismul său anunțat, viziunea sa despre ființa umană ca ființă naturală, inseparabilă de mediul său natural. Natura, scrie Marx în manuscrisele din 1844, este „corpul neorganic al omului”. Sau din nou: „A spune că viața fizică și intelectuală a omului este indisolubil legată de natură nu înseamnă altceva decât natura este indisolubil legată de ea însăși, deoarece omul face parte din natură”. Cu siguranță, Marx pretinde a fi un umanist, dar el definește comunismul ca un umanism care este, în același timp, un „naturalism activ”; și mai presus de toate, el o concepe ca fiind adevărata soluție „a antagonismului dintre om și natură”.


În ce măsură gândirea lui Marx și Engels este compatibilă cu ecologia modernă? Se poate concepe o lectură ecologică a lui Marx? Care sunt achizițiile esențiale ale marxismului pentru constituirea unui ecosocialism la apogeul provocărilor din secolul XXI?

Și ce concepții despre Marx necesită o „revizuire” conform acestor cerințe? Notele scurte care urmează nu sunt destinate să răspundă la aceste întrebări, ci doar să ofere câteva îndrumări pentru discuție.

Punctul meu de plecare este observația că:

a) problemele ecologice nu au un loc central în aparatul teoretic marxist;

b) scrierile lui Marx și Engels despre relațiile dintre societățile umane și natură sunt departe de a fi univoce și, prin urmare, pot face obiectul unor interpretări diferite. Din aceste premise, voi încerca să evidențiez tensiunile sau contradicțiile din textele fondatorilor materialismului istoric, subliniind totuși indicii pe care le dau pentru o ecologie de inspirație marxistă.

Care sunt principalele critici ale ecologiștilor față de gândirea lui Marx și Engels? În primul rând, este descris ca un susținător al unui umanism cuceritor, prometeic, care se opune omului cu natura și îl face „stăpânul și Domnul lumii naturale”. Este adevărat că în gândirea sa se găsesc multe referiri la „control”, la „subordonare” sau la aceeași „dominație” a naturii. De exemplu, potrivit lui Engels, în socialism, ființele umane „pentru prima dată vor fi stăpânii reali și conștienți ai naturii, ca stăpâni ai propriei vieți în societate”. (1) Totuși, așa cum vom vedea în termenii „subordonare” sau „dominanță” a naturii, Marx și Engels se referă adesea pur și simplu la cunoașterea legilor naturii.

Pe de altă parte, ceea ce lovește din primele scrieri ale lui Marx este naturalismul său anunțat, viziunea sa despre ființa umană ca ființă naturală, inseparabilă de mediul său natural. Cu siguranță, Marx pretinde a fi un umanist, dar el definește comunismul ca un umanism care este, în același timp, un „naturalism activ”; și mai presus de toate, el o concepe ca fiind adevărata soluție „a antagonismului dintre om și natură”. Datorită abolirii pozitive a proprietății private, societatea umană va deveni „realizarea unității esențiale a omului cu natura, adevărata înviere a naturii, naturalismul realizat și umanismul realizat al naturii”. (2)

Aceste pasaje nu tratează în mod direct problema ecologică - și amenințările la adresa mediului - dar logica acestui naturalism permite o abordare a relației om / natură care nu este unilaterală. Într-un celebru text al lui Engels despre Rolul muncii în transformarea maimuței în om (1876), același tip de naturalism servește ca fundament pentru o critică a activității umane de pradă asupra mediului: „Nu trebuie să presupunem prea mult victoriile noastre umane asupra naturii. Pentru fiecare dintre aceste victorii, natura se răzbună pe noi. Este adevărat că fiecare victorie dată, avem în primă instanță rezultatele așteptate, dar în a doua sau a treia instanță sunt efecte diferite, neașteptate , care anulează prea mult pentru Oamenii care, în Mesopotamia, Grecia, Asia Mică și în alte părți, au distrus pădurile pentru a obține teren arabil nu și-au imaginat niciodată că, în timp ce le eliminau, vor distruge centrele de colectare și rezervoarele de umiditate, punând bazele pentru prezența stării pustii a acelor țări. Când italienii din Alpi au tăiat pădurile de pin din partea de sud, atât de dragă în partea de nord Orte, habar nu aveau că, în timp ce acționau astfel, tăiau rădăcinile industriei lactate din regiunea lor; și cu atât mai puțini au prevăzut că au fost lipsiți de sursele de apă în acest mod pentru cea mai mare parte a anului (...). Faptele ne amintesc la fiecare pas că nu domnim asupra naturii așa cum un cuceritor domnește peste un popor străin, ca cineva care se află în afara naturii, ci că îi aparținem cu carnea noastră, sângele nostru, creierul nostru, că suntem în sânul său și că toată stăpânirea noastră în el rezidă în avantajul pe care îl avem asupra setului altor creaturi de a-i cunoaște legile și de a le putea folosi judicios. "(3)

Cu siguranță, acest exemplu are un caracter foarte general - nu pune în discuție modul de producție capitalist, ci mai degrabă civilizațiile antice - totuși nu este mai puțin un argument ecologic de surprinzătoare modernitate, deoarece pune atât de mult în gardă împotriva distrugerilor generate de producție.cu o critică a defrișărilor.

Potrivit activiștilor ecologiști, Marx, după Ricardo, atribuie originea oricărei valori și bogății muncii umane și neglijează contribuția naturii.

Această critică are ca rezultat, în opinia mea, o neînțelegere: Marx folosește teoria muncii valorii pentru a explica originea valorii de schimb, în ​​cadrul sistemului capitalist. Natura, pe de altă parte, participă la formarea adevăratei bogății care nu sunt valori de schimb, ci valori de utilizare. Această teză este avansată foarte explicit de Marx în Critica programului Gotha împotriva ideilor lui Lassalle și ale discipolilor săi: „Munca nu este sursa tuturor bogățiilor. Natura este întreaga sursă, ambele valorilor de utilizare (! Care sunt , la fel toate, bogăția reală!) ca a muncii, care nu este altceva decât expresia unei forțe naturale, forța de muncă a omului ". (4)

Ecologiștii îi acuză pe Marx și Engels de productivism. Este justificată această acuzație? Nu, în măsura în care nimeni nu a denunțat la fel de mult ca Marx logica capitalistă a producției pentru producție, acumularea de capital, a averilor și a mărfurilor ca un bun în sine. Însăși ideea socialismului - contrar caricaturii sale birocratice mizerabile - este aceea a unei producții de valori de utilizare, de bunuri necesare satisfacerii nevoilor umane. Obiectivul suprem al progresului tehnic pentru Marx nu este creșterea infinită a mărfurilor („a avea”), ci reducerea orelor de lucru și creșterea timpului liber („a fi”). (5)

Cu toate acestea, este adevărat că se descoperă adesea în Marx sau Engels (și cu atât mai mult în marxismul ulterior) o atitudine necritică față de sistemul de producție industrial creat de capital și o tendință de a face din „dezvoltarea forțelor productive” principalul vector al progres. „Textul” canonic al acestui punct de vedere este celebrul Prolog la Contribuția la Critica Economiei Politice (1859), una dintre scrierile lui Marx cele mai marcate de un anumit evoluționism, de filosofia progresului, de științism. a științelor naturii) și dintr-o viziune non-problematică a forțelor productive: „La un anumit stadiu al dezvoltării lor, forțele materiale productive ale societății vin în contradicție cu relațiile de producție existente (...) De la formele de dezvoltare ale forțelor productive, aceste relații devin obstacole. Astfel se deschide un timp de revoluție socială. (...) O formație socială nu dispare niciodată înainte de a dezvolta toate forțele productive pe care le cuprinde în sine (...). " (6)

În acest celebru pasaj, forțele productive apar ca „neutre”, iar revoluția nu are sarcina de a desființa relațiile de producție care au devenit o „piedică” pentru dezvoltarea lor nelimitată.

Următorul pasaj din Grundrisses este un bun exemplu al admirației necritice a lui Marx pentru munca „civilizatoare” a producției sistemului și pentru instrumentalizarea sa brutală a naturii: „Astfel, prin urmare, producția bazată pe capital creează, pe de o parte, industria universală, că este, suprasolicitat în același timp cu munca care creează valoare; pe de altă parte, un sistem de exploatare generală a însușirii naturii și a omului (...) Prin urmare, capitalul începe să creeze societate burgheză și însușirea universală a naturii și stabilește o rețea care cuprinde toți membrii societății: așa este marea acțiune civilizatoare a capitalului.

"Se ridică la un nivel social, astfel încât toate societățile anterioare să apară ca simple dezvoltări locale ale umanității și ca o idolatrie a naturii. De fapt, natura devine un obiect pur pentru om, un lucru util. Nu este recunoscută. Deja ca o forță Inteligența teoretică a dreptului natural are toate aspectele trucului care încearcă să supună natura nevoilor umane, fie ca obiect de consum, fie ca mijloc de producție ". (7)

O noțiune generală a limitelor naturale ale dezvoltării forțelor productive pare ciudată pentru Marx și Engels. (8) Se găsește aici sau acolo, ca de exemplu în acest pasaj din Ideologia germană, intuiția, intuirea potențialului lor distructiv: „În dezvoltarea forțelor productive, se ajunge la un stadiu în care forțele productive și mijloacele de circulație care nu mai poate fi mai mult decât dezastruos în cadrul relațiilor existente care nu mai sunt forțe productive, ci forțe distructive (mecanizare și bani). " (9)

Din păcate, această idee nu este dezvoltată de cei doi autori și nu este sigur că distrugerea în cauză este de asemenea de natură. Pe de altă parte, în anumite pasaje care privesc agricultura, se conturează o adevărată problemă ecologică și o critică radicală a dezastrelor care rezultă din productivismul capitalist.

Ceea ce este descoperit în aceste texte este un fel de teorie a defalcării metabolismului între societățile umane și natură, ca rezultat al productivismului capitalist. (10) Punctul de plecare al lui Marx este opera chimistului și agronomului german German Liebig, care „are unul dintre meritele nemuritoare ... pentru că a făcut cunoscută pe scară largă latura negativă a agriculturii moderne din punct de vedere științific”. (11) Expresia lui Riss a Stofwechselses, ruptură sau rupere a metabolismului - sau a schimburilor materiale - apare în principal într-un pasaj din capitolul 47, „Geneza sistemului capitalist”, în cartea III a Capitalului: „Pe de o parte, marea proprietarii financiari reduc populația agricolă la un minim în continuă scădere, pe de altă parte, se opune unei populații industriale în creștere, îngrămădite în marile orașe: creează în consecință condițiile care provoacă o ruptură ireparabilă (Riss unheilbaren) în legătură a metabolismului social (Stoffwechsel), un metabolism prescris de legile naturale ale vieții, rezultând în epuizarea pământului (verschleudert), datorită comerțului care depășește limitele fiecărei țări (Liebig). (...) "Industria mare și marea agricultură industrializată acționează în comun. În timp ce la originea lor s-au remarcat prin faptul că primul a epuizat (verwüstet) și a distrus forța de muncă și, în consecință, forța naturală a ființelor umane, în timp ce al doilea face același lucru direct cu forța naturală a pământului în dezvoltarea unindu-și eforturile, în măsura în care sistemul industrial din mediul rural slăbește lucrătorul, în timp ce industria și comerțul mențin mijloacele agricole care epuizează pământul. "(12)

La fel ca în majoritatea exemplelor pe care le vom vedea mai târziu, atenția lui Marx se concentrează asupra agriculturii și asupra problemei devastării pământului, dar el conectează această întrebare cu un principiu mai general: defalcarea sistemului de schimb material (Stoffwechsel) între societățile umane și mediu, în contradicție cu „legile naturale ale vieții”. De asemenea, este interesant de menționat două sugestii importante, deși puțin dezvoltate de Marx: cooperarea dintre industrie și agricultură în acest proces de ruptură și extinderea daunelor, datorită comerțului internațional, la scară globală.


Subiectul defalcării metabolismului este, de asemenea, descoperit într-un pasaj bine-cunoscut din cartea Capital: concluzia capitolului despre industria mare și agricultură. Este unul dintre textele rare ale lui Marx în care el explică problema devastărilor cauzate de capital în mediul natural - precum și o viziune dialectică a contradicțiilor „progresului” induse de forțele productive: „Producția capitalistă .. distruge nu numai sănătatea fizică a muncitorului urban și viața spirituală a muncitorului rural, ci schimbul material (Stoffwechsel) între om și pământ, precum și condiția naturală eternă a fertilității durabile (dauernder) a pământului , devine o problemă, îngreunând restituirea terenului, deoarece ingredientele pe care le necesită sunt luate și utilizate sub formă de alimente, îmbrăcăminte etc. Prin transformarea condițiilor în care acest schimb se ajustează spontan, această circulație este forțată să se restabilească în mod sistematic, sub o formă adecvată dezvoltării umane integrale și ca lege de reglementare a producției sociale. (...) Pe de altă parte, fiecare progres al unui Gricultura capitalistă nu este doar un progres în arta exploatării muncitorului, ci și în arta deposedării pământului; fiecare progres în arta de a-și crește fertilitatea pentru o perioadă este un progres în ruina surselor ei de durată de fertilitate. Cu cât o țară, Statele Unite ale Americii, de exemplu, se dezvoltă pe baza industriei mari, cu atât acest proces de distrugere devine rapid o realitate. Producția capitalistă dezvoltă tehnica și combinația proceselor de producție socială în timp ce minează (untergräbt), în același timp, cele două surse din care provine toată bogăția: pământul și muncitorul ". (13)

Mai multe aspecte sunt notabile în acest text: în primul rând, ideea că progresul poate fi distructiv, un „progres” în degradarea și deteriorarea mediului natural. Exemplul ales nu este cel mai bun și pare prea limitat - pierderea fertilității pământului - dar nu pune mai puțin problema mai generală a atacului asupra mediului natural, asupra „condițiilor naturale eterne”, de către producerea sistemului capitalist.

Exploatarea și degradarea lucrătorilor și a naturii sunt puse aici în paralel, ca rezultat al aceleiași logici de pradă, cea a industriei mari și a agriculturii capitaliste.

Este o temă care revine adesea în Capitală, de exemplu în acele pasaje din capitolul zilei de lucru: „Limitarea muncii de fabricație a fost dictată de necesitate, de însăși necesitatea care a vărsat guano pe câmpurile Angliei. Aceeași lăcomie oarbă care epuizează pământul, a atacat forța vitală a națiunii până la rădăcini. (...) În pasiunea sa oarbă și excesivă, în lăcomia sa pentru munca extraordinară, capitalul nu numai că depășește limitele morale, ci și limita fiziologică extremă a zilei de lucru. (...) Și își respectă obiectivul prin scurtarea vieții lucrătorului, precum și a fermierului, dornic să obțină un randament mai mare din pământul său în timp ce fertilitatea sa este epuizată. " (14) Această asociere directă între exploatarea proletariatului și cea a pământului, în ciuda limitelor sale, deschide câmpul de reflecție asupra articulației dintre lupta de clasă și lupta de apărare a mediului, într-o luptă comună împotriva dominării. de capital.

Aceste texte diferite pun în evidență contradicția dintre logica imediată a capitalului și posibilitatea unei agriculturi „raționale” bazate pe o temporalitate mai lungă și o perspectivă durabilă și intergenerațională care respectă mediul înconjurător: „Chiar și unul dintre chimistii agricoli destul de conservatori precum Johnston de exemplu, ei recunosc că proprietatea privată este o limită de netrecut pentru o agricultură cu adevărat rațională. (...) Întregul spirit al producției capitaliste, orientat către câștigul monetar imediat, este în contradicție cu agricultura, care trebuie să țină cont de setul permanent (ständigen) al condițiilor de viață ale lanțului generațiilor umane. Un exemplu izbitor îl constituie pădurile, care sunt gestionate într-o oarecare măsură în interesul general, în cazul în care nu sunt supuse proprietății private de către conducerea statului. (cincisprezece)

După epuizarea pământului, celălalt exemplu de dezastru ecologic sugerat de textele lui Marx și Engels citate aici este cel al distrugerii pădurilor. Apare deseori în Capitală: „dezvoltarea civilizației și a industriei în general (...) este întotdeauna atât de activă în devastarea pădurilor încât tot ceea ce se poate întreprinde pentru conservarea și producția lor este complet mic în comparație”. (16) Cele două fenomene menționate - deteriorarea pădurilor și a terenurilor - sunt, de asemenea, strâns legate în analizele lor. Într-un pasaj din Dialectica naturii, Engels menționează distrugerea pădurilor cubaneze de către marii producători spanioli de cafea și deșertificarea rezultată a terenurilor ca exemple ale naturii imediate și prădătoare a „modului actual de producție” și al nesocotirii acestuia pentru daune ”. efecte naturale "ale acțiunilor pe termen lung. (17)

Problema poluării mediului nu lipsește din preocupările lor, dar este abordată aproape exclusiv din unghiul nesănătății districtelor muncitorești din marile orașe engleze. Cel mai izbitor exemplu sunt paginile din The Condition of the English Working Class unde Engels descrie cu groază și indignare acumularea de deșeuri industriale și deșeuri pe străzi și cursuri de apă, dioxidul de carbon care înlocuiește oxigenul și otrăvește atmosfera, expirațiile râurilor poluate. , etc. (18) Implicit, aceste pasaje, precum și alte pasaje analoge, pun sub semnul întrebării poluarea mediului înconjurător prin activitatea industrială capitalistă, dar întrebarea nu se pune niciodată direct.

Cum definesc Marx și Engels programul socialist în raport cu mediul natural? Ce transformări ale sistemului productiv trebuie cunoscute pentru a-l face compatibil cu protecția naturii? De multe ori par să conceapă producția socialistă pur și simplu ca însușirea colectivă a forțelor și mijloacelor de producție dezvoltate de capitalism: odată ce „încuietoarea” reprezentată de relațiile de producție și, în special, de relațiile de proprietate, este abolită, aceste forțe vor să te poți desfășura fără piedici. Ar exista, deci, un fel de continuitate substanțială între aparatul productiv capitalist și socialist, deoarece poziția socialistă este mai presus de toate managementul planificat și rațional al acestei civilizații materiale create de capital.

De exemplu, în celebra concluzie a capitolului despre acumularea primitivă de capital, Marx scrie: „Monopolul capitalului devine un obstacol în calea modului de producție care a crescut și a prosperat odată cu acesta și sub auspiciile sale. Socializarea muncii și centralizarea din resursele lor materiale ajunge la un punct în care nu-și mai pot conține dezvoltarea capitalistă. Această dezvoltare explodează în bucăți. Ora proprietății capitaliste a lovit. (…) Producția capitalistă își generează propria negare cu fatalitatea care prezintă natura sa de metamorfoză " . (19) Pe lângă determinismul fatalist și pozitivist, acest pasaj pare să lase intact, în perspectiva socialistă, întregul mod de producție creat „sub auspiciile” capitalului, punând sub semnul întrebării ce „învelește” proprietatea privată, care devine o „piedică” pentru dezvoltarea resurselor materiale de producție.

Aceeași logică de „continuitate” prevalează în anumite pasaje ale Anti-Dühring, unde întrebarea este aceea a socialismului ca sinonim pentru dezvoltarea nelimitată a forțelor productive: „Forțele de expansiune a mijloacelor de producție trebuie să-și rupă lanțurile cu pe care modul de producție capitalist îi încarcerase. Eliberarea lanțurilor lor este singura condiție necesară pentru o dezvoltare neîntreruptă a forțelor productive și care progresează mereu la ritmuri din ce în ce mai rapide și, prin urmare, pentru o creștere nelimitată a producției. " (20) De aceea se spune că problema mediului este absentă din această concepție a trecerii la socialism.

Cu toate acestea, există și alte scrieri care iau în considerare dimensiunea ecologică a programului socialist și deschid câteva indicii interesante. Am văzut deja că în Manuscrisele din 1844 se referă la comunism ca „adevărata soluție a antagonismului dintre om și natură”. Și în pasajul deja citat din volumul I al Capitalului, Marx arată clar că societățile precapitaliste asigură „spontan” metabolismul (Stoffwechsel) între grupurile umane și natură; în socialism (cuvântul nu apare în mod direct, dar poate fi dedus din context) trebuie restabilit în mod sistematic și rațional, „ca lege de reglementare a producției sociale”. Este păcat că nici Marx, nici Engels nu au dezvoltat această intuiție, bazată pe ideea că comunitățile precapitaliste au trăit spontan în armonie cu habitatul lor natural și că sarcina socialismului este să stabilească această armonie pe o bază nouă. (douăzeci și unu)

Unele pasaje ale lui Marx par să considere conservarea mediului natural ca o sarcină fundamentală a socialismului. De exemplu, volumul III din Capital se opune logicii capitaliste a marii producții agricole, bazată pe exploatarea și epuizarea forțelor pământului, o altă logică, de natură socialistă: „tratamentul conștient rațional al pământului ca proprietate comunală eternă, și ca o condiție inalienabilă (unveräusserlichen) a existenței și reproducerii lanțului generațiilor umane succesive ". Un raționament analog este descoperit câteva pagini mai târziu: „Chiar și o întreagă societate, o națiune, pe scurt, toate societățile contemporane împreună, nu dețin pământul. Ei îl ocupă doar, uzufructuarii (Nutzniesser) și trebuie, ca și bonis patres familia (bunul tată al familiei), să o lase în bune condiții pentru generațiile viitoare ”. (22) Cu alte cuvinte: Marx pare să accepte „principiul responsabilității” estimat de Hans Jonas, obligația fiecărei generații de a respecta mediul - condiția existenței pentru generațiile umane viitoare.

În unele texte, socialismul este asociat cu abolirea separării dintre oraș și țară și, în consecință, cu suprimarea poluării industriale urbane: „Doar prin fuziunea orașului și țării este posibilă eliminarea intoxicației actuale a aerului, a apei și pământul, numai asta poate permite maselor, care astăzi zăbovesc în orașe, acolo unde există gunoi de grajd care va servi la producerea plantelor, în loc să provoace boli ". (23) Formularea nu reușește - întrebarea se rezumă la o problemă a metabolismului gunoiului de grajd uman! - dar ridică din nou o întrebare esențială: cum să oprim otrăvirea industrială a mediului? Romanul utopic al marelui scriitor marxar libertar William Morris, News From Anywhere (1890), este o încercare fascinantă de a imagina o nouă lume socialistă, în care marile orașe industriale cedaseră locului unui habitat urban / rural respectuos cu mediul natural.

În cele din urmă, încă în același volum III al Capitalului, Marx nu mai definește socialismul ca „dominație” sau control uman asupra naturii, ci ca control al schimburilor materiale cu natura: în sfera producției materiale, „singura libertate posibilă este reglementarea rațională, de către ființa umană socializată, de către producătorii asociați, a metabolismului său (Stoffwechsel) cu natura, pe care o vor controla împreună în loc să fie dominate de el (ihm) ca de o forță orb. " (24) Această idee va fi luată din nou în considerare, aproape cuvânt cu cuvânt, de Walter Benjamin, unul dintre primii marxiști ai secolului al XX-lea care a pus încă o dată aceste tipuri de întrebări: din 1928, în cartea sa Unique Sense el a denunțat ideea dominației naturii ca „un steag imperialist” și a propus o nouă concepție a tehnicii ca „dominația relațiilor dintre natură și umanitate”. (25)

Nu ar fi dificil să găsim alte exemple de sensibilitate reală la problema mediului natural al activității umane. Deși Marx și Engels nu au o perspectivă ecologică generală. Pe de altă parte, este imposibil să ne gândim la o ecologie critică la apogeul provocărilor contemporane, fără a lua în considerare critica marxistă a economiei politice, care pune în discuție logica distructivă indusă de acumularea nelimitată de capital.

O ecologie care ignoră sau disprețuiește marxismul și critica sa față de fetișismul de marfă se condamnă să nu fie altceva decât un remediu al „exceselor” productivismului capitalist. S-ar putea încheia provizoriu această discuție cu o sugestie, care mi se pare pertinentă, avansată de Daniel Bensaïd în lucrarea sa recentă - și remarcabilă - despre Marx: recunoscând că ar fi abuziv exonerarea lui Marx de iluziile „progresiste” sau „prometeice” al timpului său., la fel îl prezintă ca un fanatic al industrializării, de aceea propune o cale mai fructuoasă: să se stabilească în contradicțiile lui Marx și să le ia în serios. Prima dintre aceste contradicții este, desigur, acel crez productivist al anumitor texte și intuiția că progresul poate fi sursa distrugerii ireversibile a mediului natural. (26)

Întrebarea ecologică este, după părerea mea, marea provocare pentru reînnoirea gândirii marxiste în pragul secolului XXI. Ea solicită marxiștilor o ruptură radicală cu ideologia progresului liniar și cu paradigma tehnologică și economică a civilizației industriale moderne. Cu siguranță, nu este o chestiune - și asta merge de la sine - de a pune la îndoială nevoia de progres științific și tehnic, precum și de creșterea productivității muncii: acestea sunt condiții necontestabile pentru două obiective esențiale ale socialismului: satisfacerea nevoilor sociale și reducerea programului de lucru. Provocarea este de a redirecționa progresul pentru a-l face compatibil cu păstrarea echilibrului ecologic al planetei. Tocul lui Ahile al raționamentului lui Marx și Engels a fost, în anumite „texte” canonice, o concepție necritică a forțelor productive capitaliste - adică a aparatului modern capitalist / tehnic / industrial aparat - ca și cum ar fi „neutre” și de parcă ar fi suficient ca revoluționarii să-i socializeze, să-și înlocuiască însușirea privată cu o însușire colectivă, să beneficieze astfel lucrătorii din clasa muncitoare și să-i dezvolte într-un mod nelimitat.

Cred că ar fi necesar să se aplice aparatului productiv format din capital același raționament pe care l-a propus Marx, în Războiul civil din Franța din 1871, pentru aparatul de stat: „Clasa muncitoare nu poate fi mulțumită să ia mașina de stat ca este. și faceți-o să funcționeze singură. " (27) Mutatis mutating, muncitorii nu pot fi mulțumiți să ia „mașina” capitalistă productivă așa cum este și să o facă să funcționeze singură: trebuie să o transforme radical - echivalentul a ceea ce Marx numește într-o scrisoare adresată lui Kugelmann pe comună Paris, „sparge aparatul de stat” burghez - după criterii socialiste și ecologice. Acest lucru implică nu numai înlocuirea formelor distructive de energie cu surse de energie regenerabile și nepoluante, cum ar fi energia solară, ci și o transformare profundă a sistemului productiv moștenit de la capitalism, precum și a sistemului de transport și a sistemului de habitat urban. .

În cele din urmă, ecosocialismul implică o radicalizare a rupturii cu civilizația materială capitalistă. În această perspectivă, proiectul socialist indică nu numai o nouă societate și un nou mod de producție, ci și o nouă paradigmă a civilizației.

Michael Lowy - Publicat în ed. J. M. Harribey și Michael Löwy, Capital contre nature, PUF, 2003. Traducere: Andres Lund Medina

Note:

(1) F.Engels, Anti-Dühring, Paris, Ed. Sociales, 1950, p. 322

(2) K.Marx, Manuscrits de 1844. Economie politique et philosophie, Paris, Ed. Sociales, 1962 , pp. 62, 87, 89.

(3) F.Engels, La dialectique de la nature, Paris, Editions Sociales, 1968, pp. 180-181.

(4) K.Marx, Critique des Programme de Gotha et d’Erfurt, Paris, Ed. Sociales, 1950, p.18. Ver también Le Capital, Paris, Garnier/Flammarion, 1969, I, p. 47:“El trabajo no es entonces la única fuerza de valores de uso que él produce, de la riqueza material. Ël es padre y la tierra la madre, como dice William Petty”.

(5) Sobre la oposición entre “tener” y “ser”, ver Manuscrits de 1844 p. 103 : “Menos eres, menos manifiestas tu vida, más posees, más tu vida alienada se acrecienta, más acumulas de tu ser alienado”. Sobre el tiempo libre como principal base del socialismo, ver Das Kapital, III, p. 828.

(6) K.Marx, Préface à la Contribution à la critique de l’économie politique, Paris, Ed. Sociales, 1977, p.3

(7) K.Marx, Fondements de la Critique de l’Economie Politique, Paris, Anthropos, 1967, pp. 366-367.

(8) Para una discusión detallada de esta cuestión, véase el texto de Ted Benton del libro en francés, del que se tomó este texto: J. Harribey & Michael Löwy ed., Capital contre nature, PUF, 2003

(9) K.Marx, L’Idéologie allemande, Paris, Ed. Sociales, p. 67-68.

(10) Retomo ese término, y el análisis que sigue, de la importante obra de John Foster Bellamy, Marx’s Ecology. Materialism and Nature, N.York, Monthly Review Press, 2001, pp. 155-167.

(11) K.Marx, Le Capital, trad. Joseph Roy, Paris, Editions Sociales, 1969, tome I, p.660.

(12) K.Marx, Das Kapital, III, Berlin, Dietz Verlag, 1960, Werke, Band 25, p. 821.

(13) K.Marx, Le Capital I, p. 363, revisada y corregida después del original alemán, Das Kapital I, pp. 528-530..

(14) Marx, Le Capital, I, pp. 183-200.

(15) Marx, Das Kapital III, pp. 630-631.

(16) Das Kapital, II, p. 247.

(17) F.Engels, Dialectics of Nature, Moscou, Progress Publishers, 1964, p. 185.

(18) F.Engels, The Condition of the Working-Class in England (1844), en Marx, Engels, On Britain, Moscow, Forein Language Publishing House, 1953, pp. 129-130.

(19) Marx, Le Capital, I, pp. 566-567.

(20) F.Engels, Anti-Dühring, p. 321.

(21) Este aspecto del texto se perdió en la traducción de El Capital por J.P. Lefebvre, citado en la traducción del artículo de Ted Benton, en la medida donde naturwüchsig -« spontané »- es traducido por "origen simplemente natural".

(22) K.Marx, Das Kapital, III, p. 784, 820. La palabra "socialismo" no aparece en esos pasajes, pero está implícito.

(23) F.Engels, Anti-Dühring, p. 335. Ver tambien el pasaje siguiente de La question du logement (Paris, Editions Sociales, 1957, p. 102) de Engels: «La supresión de la oposición entre la ciudad y el campo no es más una utopía que la supresión del antagonismo entre capitalistas y asalariados. (…) Nadie reclama con más fuerza que Liebig en sus obra sobre la química agrícola en demandar primero y constantemente que el hombre devuelva a la tierra lo que él tomó de ella y demuestra que la sola existencia de las ciudades, principalmente de las grandes ciudades, ponen obstáculos para ello.» Lo que sigue del argumento vuelve, una vez más, a «los estiércoles naturales» producidos por las grandes ciudades.

(24) Marx, Kapital III, p. 828. Ted Benton, qui semble avoir lu ce texte en traduction, se demande si , en parlant de "contrôler ensemble", Marx se refère à la nature ou à l’échange avec elle. Le texteallemand ne laisse pas de place au doute, puisqu’il s’agit du masculin (ihm) du métabolisme et non du féminin de la nature…

(25) W.Benjamin, Sens Unique, Paris, Lettres Nouvelles – Maurice Nadeau, 1978, p. 243.

(26) D.Bensaïd, Marx l’intempestif, Paris, Fayard, 1995, p.347.

(27) Marx, La guerre des classes en France 1971 en, Marx, Engels, Lénine, Sur la Commune, Moscou, Editions du Progrès, 1971, p. 56. Edición digital de la Fundación Andreu Nin, febrero 2008


Video: Cine este Karl Marx? (Iulie 2021).